Un accident rutier, cu un microbuz şcolar răsturnat, a avut loc, luni dimineață, în localitatea Iezer din comuna Hilişeu Horia. În eveniment au fost implicate o mașină de transport pâine și un microbuz școlar, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani. În autoutilitară se afla doar șoferul, iar în microbuz conducătorul auto și un cadru didactic. În urma impactului, ambele autovehicule s-au răsturnat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. În schimb, autovehiculele au fost avariate. Pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu au fost chemați pompierii militari.
La fața locului, a ajuns în cel mai scurt timp, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor cu o ambulanță SMURD. Echipajul SMURD a evaluat persoanele aflate în cele două autovehicule. Acestea au refuzat transportul la spital. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autovehicule. Cazul a rămas în atenția Poliției.
Unul dintre şoferi a ajuns la spital
Soferul mașinii de pâine a refuzat, inițial, transportul la spital. Ulterior, botoşăneanul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de o ambulanță Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Reacţia ISJ după accidentul cu microbuzul şcolar de la Iezer
Şeful Inspectoratului Şcolaer Judeţean, Bogdan Suruciuc, susţine că accidentul de la Iezer, în care a fost implicat un microbuz şcolar, nu va afecta transportul elevilor, în condiţiile în care unitatea de învăţământ mai dispune de un mijloc de transport.
„Am fost informat de către conducerea Școlii Gimnaziale Hiliseu Horia despre producerea unui accident rutier in care a fost implicat un microbuz scolar. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, in microbuz la acea ora nefiind copii. In mod normal acest mijloc de transport asigura deplasarea zilnică la scoala pentru aproape 60 de elevi. Înțeleg ca microbuzul a suferit daune materiale importante iar ca alternativa va fi folosit cel de-al doilea microbuz care se afla in dotarea școlii. Așadar copiii nu vor avea de suferit in urma acestui eveniment nedorit„, a declarat Suruciuc.
Fraudă de proporții făcută de un fermier din Botoșani. A câștigat ilegal peste 2 milioane de lei
Un autocar cu copii s-a răsturnat la Paşcani
Un autocar din Botoșani, care era plin cu copii și adulți, s-a răsturnat, în cursul nopții de 16 spre 17 decembrie, în municipiul Pașcani. Zeci de răniți au fost transportați la spitalele din Iași, după ce autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. Accidentul cumplit a avut loc la ora 00.03, în autocar aflându-se 35 de persoane.
La locul accidentului s-au deplasat mai mult de zece ambulanțe, mașini de pompieri cu descarcerarea grea, dar și numeroase echipaje de poliție. În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane, din care două persoane la Spitalul de Copii Sf Maria Iași., iar cele mai multe la Spitalul Municipal Pașcani Din totalul persoanelor 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani.