La final de an, ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut bilanţul măsurilor de sprijin al populaţiei în 2022. Totodată, Marius Budăi a întocmit şi lista măsurilor pe care ministerul pe care-l conduce le-a luat pentru a sprijini cetăţenii şi în 2023.
Marius Budăi a dat asigurări, într-un interviu acordat România TV, că va exista sprijin pentru populaţia vulnerabilă pe tot parcursul anului 2023. Mai exact, programul Sprijin pentru România, prin care românii din categoriile vulnerabile primesc 250 de lei lunar, bani cu care îşi pot achiziţiona alimente şi mese calde, va continua până la finalul anului 2023.
De asemenea, pe tot parcursul anului viitor vor fi acordate vouchere în valoare de 1.400 de lei pe an pentru achitarea facturilor la energie. Ministrul a amintit, de asemenea, de majorarea pensiilor, a salariilor şi a alocaţiilor începând cu 1 ianuarie 2023, dar şi de acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Încheiem un an in care situaţia nu a fost tocmai una fericită. Aş reveni la momentul intrării la guvernare: am solicitat introducerea unui pachet social neestimând si negândindu-ne ca în februarie vom avea şi un război la graniţă care a accentuat aceasta situaţie complicată si a făcut ca si inflatia si criza prețurilor din energie sa fie mai accentuată şi preţurile s-o ia în sus. Am preferat introducerea pachetului social ca si linie rosie a PSD pentru a veni sau a nu veni la guvernare intr-o formulă de coaliţie politică. Am reuşit să fim proactivi si sa luam masuri echilbrate intre pachetul economic şi social, astfel încât să venim şi in sprijinul categoriilor vulnerable si in sprijinul tuturor cetăţenilor, dar şi în sprijinul mediului de afaceri, care trebuia să fie susţinut să îşi apere locurile de muncă. Iar asta a fost una dintre provocările domeniului meu de activitate, apărarea locurilor de muncă.
Spre sfârşitul de an am reusit să mai accesăm două proiecte europene, în valoare de 57 milioane euro, bani care sunt deja pusi la dispoziţia mediului de afaceri. Noi continuam apărarea locurilor de munc, dar începem şi să creăm locuri de munca pentru tineri.
A fost un an extrem de complicat, iar pentru anul 2023 am luat decizii extrem de importante. Prima decizie a fost continuarea programului Sprijin pentru România, acel card de alimente cu plata la 2 luni, care va merge pe toată perioada lui 2023 şi care începe din ianuarie. O noutate vine din faptul ca s-a modificat valoare punctului de pensie şi atunci am ridicat plafonul de venituri de la 1500 de lei la 1700 de lei, din dorinta de a mai intra acolo cateva persoane.
Dupa care s-a decis ca pragurile valorice ale măsurii de sprijin să fie ridicate ţinând cont şi de inflaţie, şi de dorinţa de a apăra puterea de cumpărare. Ne-am dus de la pragul maxim de 2.000 la 3.000 de lei. Noile cupoane au in componenta lor majorarea valorii punctului de pensie, de la 1.586 la 1.785. Acesta este cel mai mare salt, de 199 de lei.
Cu aceasta nouă majorare şi cu suma pe categorii de venituri, până la 1500 de lei, apoi între 1500 si 2000, apoi între 2001 si 3000 de lei. Suma respectivă este in josul cuponului, în stânga, trecută separat şi în dreapta suma totală de încasat.
Vom avea si măsuri de sprijin pentru plata energiei, acei 1400 de lei împărţiţi în două tranşe. După care, tot in luna ianuarie, a 13-a indemnizatie pentru persoanele cu dizabilitati si o majorare cu rata inflatiei a alocațiilor pentru copii„, a explicat ministrul Muncii