Noul contract cadru: Medicii de familie care sunt la a treia abatere pierd contractul cu Casa de Asigurări

medic familieUn grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate lucrează zilele acestea pentru finalizarea normelor de aplicare la noul contract –cadru. Până la 1 iunie, acestea vor fi finalizate, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. 

 Modificările propuse de către Ministerul Sănătăţii şi aprobate de Executiv vizează în principal medicina primară, dar şi relaţia contractuală dintre farmacii şi casele de asigurări de sănătate.

Conform actului normativ, numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se mai ajustează în funcţie de gradul profesional.

De asemenea, au fost reformulate reglementările privind sancţiunile aplicate la nivelul asistenţei medicale primare pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale.

Astfel, dacă până în prezent la prima abatere de la contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate, sancţiunea consta în diminuarea punctului per capita cu 10%, la a doua abatere cu 20%, iar la cea de-a treia cu 30%, în noua formă, actul normativ prevede ca pentru prima abatere constatată sancţiunea să fie avertisment scris, după care la următoarea abatere se scade valoarea punctului cu 10%, iar la a treia abatere se reziliează contractul pe care cabinetul îl încheie cu casa de asigurări de sănătate.

A fost abrogat articolul care prevedea ca, în situaţia în care medicii de familie nu încheie contract cu caselel de asigurări de sănătate, medicii din ambulatoriu au dreptul de a acorda servicii medicale prevăzute pentru asistenţa medicală primară.

În ceea ce priveşte farmaciile, s-a introdus prevederea conform căreia, un farmacist îşi poate desfăşura activitatea la cel mult doi furnizori aflaţi în relaţie contractual cu casele de asigurări de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *