Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, miercuri, verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale, din municipiul Dorohoi, care oferea spre vânzare articole pirotehnice.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că societatea respectivă nu avea autorizație de deținere, depozitare și comercializare a obiectelor pirotehnice, motiv pentru care, cele peste 200 de obiecte pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, se precizează într-un comunicat al Poliției Botoșani.