Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani au deschis calea lui Moș Crăciun, cu autospecialele de poliție, pentru ca darurile pentru copiii din două localități din județ, să ajungă mai repede la aceștia.
Polițiștii botoșăneni, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor s-au mobilizat pentru a aduce bucurie în inimile a peste 20 de copii, din comunele Mihai Eminescu și Roma, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Copiii au fost încântați de prezența lui Moș Crăciun și a darurilor oferite de acesta. Activitatea a fost realizată cu sprijinul Unik Land Botoșani.