Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals, a declarat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul STPF Botoșani.
În data de 19 decembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager al unui autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi a bagajelor acestuia, ocazie cu care a fost descoperit, asupra persoanei, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia acesteia.
”Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în urmă cu aproximativ un an, aflându-se în Republica Cehă, în căutarea unui loc de muncă, a fost abordat de către o persoană de sex masculin care i-a propus să-i procure un permis de conducere în vederea facilitării găsirii unui loc de muncă, plătindu-i acestuia suma de 100 de euro. Persoana în cauză a mai declarat că nu a ştiut că permisul este fals şi că de la obţinere până în prezent nu l-a folosit”, a declarat Tatiana Radu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar la finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.