Cazul Alexiei, adolescenta de 15 ani, din Botoșani, care a rămas fără ambele mâini în urma accidentului de la Pașcani, a șocat o țară întreagă. Mii de oameni s-au rugat pentru ea, iar medicii au făcut eforturi incredibile pentru a-i pune mâinile la loc. Au reușit, dar în continuare adolescenta va mai trece prin operații și va trece o vreme până își va putea folosi brațele.
Valul uriaș de susținere din partea oamenilor i-a încurajat pe părinții tinerei. Abia își găsesc cuvintele să le mulțumească medicilor, dar și tuturor celor care s-au rugat pentru fiica lor.
„Băiatul meu este un erou și în acel moment a fost îngerul păzitor al surioarei lui. El a avut sângele și bărbăția să îi caute mâna surioarei lui după ce a văzut că nu o mai are. Eric Tudose, un copil de doar 16 ani”, a mărturisit tatăl Alexiei.
Băiatul le-a povestit părinților cum, imediat după accident, a început să îi caute mâna surorii sale în speranța că medicii i-o vor putea pune la loc. El a găsit mâna stângă a tinerei între fiarele autocarului.
Tatăl adolescentei de 15 ani, care a trecut printr-o operație grea după ce i-au fost amputate mâinile în accidentul de la Pașcani, a transmis un mesaj către echipa medicală, în frunte cu doctorul Sidonia Susanu, care i-au ajutat fiica. El susține că Alexia are acum doi îngeri: frățiorul său Eric și medicul Sidonia Susanu.
„Sidonia Susanu. Un inger printre oameni. Cuvintele sunt prea mici pt a putea exprima si pt a putea descrie on astfel de om. Nu stiu daca as putea eu ca părinte sa pot multumi indeajuns acestui inger. Alexia are doi ingeri. Frățiorul ei Eric Tudose si doamna doctor Sidonia Susanu, un înger de la Dumnezeu trimis din rai pentru a face rai pe pământ pentru oameni”, spune tatăl Alexiei.
Șeful echipei de medici care a operat-o timp de aproape 20 de ore pe Alexia Tudose, fetița de 15 ani din Botoșani ale cărei mâini au fost amputate în urma gravului accident rutier de la Pașcani a anunțat duminică dimineață că intervenția chirurgicală este, până în acest moment, un succes și că pacienta a fost detubată și respiră singură.
Coordonatorul Clinicii de Chirurgie Plastică și Respiratorie din cadrul Spitalului de Copii Sfânta Maria Iași, Sidonia Susanu, precizează că Aleia va avea nevoie de noi intervenții chirurgicale în perioada următoare.
„Din fericire, intervenția chirurgicală, până în acest moment, putem spune că a fost un succes. S-a reușit replantarea celor două membre, unul dintre ele amputat, celălalt devascularizat. Fetița este detubată, respiră singură. Sperăm într-o evoluție bună a copilului. Va mai avea nevoie de intervenții chirurgicale de reconstrucție ulterioară și de acoperire a defectelor cutanate, ale mâinii, ale membrului superior drept, dar noi suntem convins că evoluția ulteroară va fi cu reluarea funcționalității mâinilor, ambelor mâini superioare, în proporție de aproximativ 85%. Va avea nevoie de un program susținut de recuperare, de kinetoterapie și fizioterapie, dar faptul că s-a putut interveni foarte repede și s-a putut revasculariza foarte repede, cât și vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm evoluția va fi foarte bună”, a declarat Susanu.
Alexia Tudose va rămâne pe Secția de anestezie- terapie intensivă pentru încă cel puțin șapte zile. Luni, va avea loc următoarea intervenție pentru reevaluarea leziunilor, iar apoi o nouă intervenție de reconstrucție a structurilor nervoase ale mâinii stângi, iar apoi, după alte zile, o altă intervenție pentru acoperire a defectelor cutanate
Alexia Tudose este elevă la Colegiului Național AT Laurian, dar și membră a ansamblului folcloric „Flori de măr” din Curtești. În noaptea de vineri spre sâmbătă, ea, alături de membrii ansamblului, a plecat la drum, cu autocarul, spre Slobozia, unde avea să participe la un festival de folclor.
Din păcate, la Pașcani, autocarul a derapat, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu numeroase victime, însă cea mai grav rănită a fost Alexia, care a avut ambele brațe amputate.
Anchetă a Poliției
Inspectoratul de Poliție din Iași a demarat o anchetă în cazul şoferului autocarului de Botoşani răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la intrarea în municipiul Paşcani. Șoferul are 62 de ani și lucra pentru societatea de transport Elegant Glob SRL Botoșani. El este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„În jurul orei 00.00, polițiștii Biroului Rutier Pașcani au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, despre faptul că pe DJ 208, în afara localității Pașcani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul un bărbat, din județul Botoșani în timp ce ar fi condus un autobuz, dinspre Valea Seacă către Pașcani, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. 27 de persoane din autobuz au fost transportate la spital”, precizează Poliția din Iași.
Oficialii IPJ mai precizează că „conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”.