Un caz șocant s-a înregistrat, vineri, într-o localitatea din județul Botoșani. O mamă și doi copii au ajuns la spital după ce au fost bătuți crunt de fostul concubin al acesteia. Totul s-a petrecut în comuna Copălău, iar femeia de 40 de ani a cerut ajutorul polițiștilor după ce individul a bătut-o pe ea, dar și pe doi dintre copiii săi, provocându-le leziuni fizice.
„Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, victimele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Față de fostul concubin, un bărbat de 55 de ani, era emis un ordin de protecție, din luna noiembrie a.c., ca urmare a comiterii unei infracțiuni de violență în familie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Individul este cercetat pentru tentativă de omor și nerespectarea ordinului de protecție, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.