Un caz șocant s-a petrecut miercuri seară, în plină stradă, la Dorohoi. Nenorocirea a avut loc în jurul orelor 21.30. Bărbatul o lovea cu pumnii și cu un obiect contondent, iar femeia era căzută pe partea carosabilă, în zona Pieței Mici din municipiul Dorohoi.
Un jandarm aflat în timpul liber a văzut totul, a oprit imediat mașina cu care se deplasa și a sărit în sprijinul femeii, obiectul cu care aceasta a fost lovită dovedindu-se a fi o cârjă medicală din aluminiu, ce ii aparținea. Agresorul, aflat în stare de ebrietate, a aruncat cârja la vederea jandarmului și s-a îndreptat spre un chioșc de fast-food.
În timp ce jandarmul a ajutat-o să se ridice și să meargă pe trotuar, agresorul s-a întors la femeia care, după vârstă îi putea fi mamă, acuzând-o că i-ar fi sustras un telefon și a încercat să o lovească din nou, cu piciorul de această dată.
Intenția sa a fost stopată de jandarm, care l-a reținut până la sosirea unui echipaj de poliție ce a preluat cazul pentru soluționare.
„În urma apelului 112 efectuat de jandarm, s-a prezentat în scurt timp și o ambulanță care i-a acordat femeii îngrijirile medicale necesare”, arată Jandarmeria Botoșani.