Românii care primesc mai mulţi bani în 2023. Anunțul făcut de ministrul Marcel Boloş

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, a explicat, în direct la Antena 3 CNN, care sunt categoriile de români care vor primi mai mulţi bani în anul 2023.

În privinţa pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, majorarea va fi de 12,5%, în timp ce indexarea pensiilor militare de stat cu o parte din rata inflaţiei va însemna o creştere de 5,1%. De asemenea, salariul minim brut va fi majorat la 3.000 de lei.

„Vor fi trei tranşe de ajutor temporar care se acordă în funcţie de veniturile pe care le realizează pensionarii. Pentru cei cu venituri sub 1.500 de lei, ajutorul va fi de 1.000 de lei în două tranşe. Pentru cei cu venituri între 1.501 şi 2.000 de lei, ajutorul va fi de 800 de lei, iar pentru cei cu venituri între 2.001 şi 3.000 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei, care, de asemenea, se acordă în două tranşe”, a declarat ministrul.

Tot pentru anul 2023, Guvernul are la dispoziţie un buget de patru miliarde de lei pentru plata facturilor la energie.

„Acestea sunt fondurile pentru compensarea preţului la energie, el este de 1.400 de lei anual şi se acordă în două tranşe în lunile februarie şi septembrie 2023. Se acordă prin cardul de energie. Sun banii pe care îi avem din politica de coeziune 2014-2020, care sunt sub risc de comitere şi Comisia Europeană a acordat sprijin statelor membre pentru a acorda sprijin pentru populaţie şi familiile vulnerabile în vederea compensării preţului la energie, dar şi pentru mediul de afaceri prin acordarea de granturi pentru capital de lucru”, a precizat Marcel Boloş.

Cine sunt românii care vor primi în 2023 ajutor de la stat

„Avem pensionarii cu venituri lunare mai mici de 2.000 de lei. Atenţie, se calculează şi veniturile medii lunare pe locul de consum. Pentru că s-ar putea, împreună cu pensionarul, să mai aibă membri din familie care înregistrează venituri. Avem un singur loc de consum energetic. Se calculează venitul mediu pe loc de consum ceea ce înseamnă că plafonul de 2.000 de lei poate să influenţeze acordarea cardului de energie, dacă unul dintre membrii familiei, care locuieşte în aceeaşi casă, are venituri ce trec de această medie de 2.000 de lei”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.

Ministrul a explicat că la acest calcul nu se iau în considerare şi ajutorul acordat pensionarilor.

„Ajutoarele sunt venituri care nu se cumulează, sunt neimpozabile. Din acest punct de vedere, doar componenta de venituri a celor care mai locuiesc cu beneficiarul trebuie avută în vedere pentru că aici discutăm de locul de consum de energie care provine fie din energie electrică, gaze naturale, fie din încălzire în sistem centralizat. Noi pe acel loc de consum încercăm să compensăm parţial plăţile la facturile pentru energie”, a mai declarat Marcel Boloş, informeaza Antena 3 CNN.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *