Duminică dimineață, mai multe setci monofilament în care era prins aproximativ 50 de kg de pește au fost scoase din apa Barajului Rogojești, în urma unei acțiuni executate de jandarmi pentru prevenirea braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Acțiunea s-a desfășurat în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani și Asociația Club Sportiv Bucovina Fishing, care au pus la dispoziție bărcile necesare.
”Cu gândul, probabil, la cele 11 zile cu dezlegare la pește care mai sunt în Postul Crăciunului din acest an, persoane necunoscute au introdus în apa barajului trei setci monofilament interzise de Ordonanța de Urgență nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura. Conform prevederilor legale, pescuitul cu unelte de plasă de tip monofilament constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă, precum și cu interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și trei an, în cazul în care autorii sunt identificați”, a declarat Izotov.
Întreaga cantitate de pește a fost redată mediului natural, iar plasele monofilament, care constituie un pericol ridicat pentru viețuitoarele acvatice, au fost distruse.