Andreea și Oana sunt două tinere care țin în frâu infracționalitatea în satele izolate de la granița de nord a României, aflate sub semnul sărăciei, violenței și viciilor. Empatia, tactul și implicarea continuă sunt cele mai importante „arme” ale lor.
Hilișeu Horia și Vârfu Câmpului sunt două localități rurale situate chiar la granița României cu Ucraina. De principalele centre urbane le despart zeci de kilometri și, cel puțin în cazul comunei Hilișeu Horia, vorbim de comunități rurale izolate, în marginea codrilor de graniță, marcate în multe cazuri de sărăcie.
Este o lume în care violența în familie, distrugerile sau bătăile sunt o realitate. Multe dintre aceste infracțiuni apar din cauza lipsei de educație, a consumului de alcool și a necunoașterii consecințelor. Cu toate acestea, în această lume rurală din nordul extrem, Andreea și Oana, două femei-polițist, reușesc să facă legea cum știu mai bine și să țină în frâu răul din satele împrăștiate pe graniță.
Ambele sunt șefe de post și conduc o echipă de minimum doi polițiști pentru a menține ordinea în cătune. Armele pe care le folosesc cel mai des nu sunt cele din filmele hollywodiene, iar pistolul este de cele mai multe ori înlocuit cu metode mult mai subtile, care conferă un caracter aparte noului tip de polițist-femeie din zonele rurale.
Viață de polițistă în satele de frontieră: bătăi și violență în familie
Oana Agrigoroaie are puțin peste 30 de ani și este șef de post în comuna Hilișeu Horia, o localitate de frontieră, în capătul de nord al României. Are în subordine doi angajați și de șase ani menține ordinea în cătunele de sub pădure. Pare o lume dură marcată de sărăcie și uneori de violență și vicii, greu de digerat pentru o femeie-polițist.
Cu toate acestea, Oana Agrigoroaie este un șef de post care face legea fără probleme. Oana mărturisește că de multe ori este nevoită să ducă o luptă grea cu lipsa de educație, cu neînțelegerea legilor și uneori cu lipsa de cooperare.
„Lipsa de educație conduce de multe ori la o conștientizare deficitară a consecințelor faptelor antisociale, autorii nu înțeleg că necunoașterea legislației nu înlătură răspunderea pentru faptele lor. Cetățenii nu sunt familiarizați cu procedurile polițienești, necesitatea administrării probelor sau luarea de declarații sunt considerate inutile. Își doresc ca problemele lor să aibă cel mai scurt termen de soluționare cu cel mai mic efort, din partea lor.”, mărturisește Oana Agrigoroaie, șefa de post de la Hilișeu Horia.
Bătăile, violența în familie sau distrugerile sunt cele mai întâlnite infracțiuni în satele de la marginea României.
„Cele mai multe evenimente au ca obiect scandalurile intrafamiliale și în localuri publice. Infracțiunile predominante sunt ,,lovirea sau alte violențe, ,,amenințările”, ,,distrugerile” și ,,violența în familie”. Majoritatea acestor fapte nu se soluționează cu trimiterea în judecată, întrucât de cele mai multe ori părțile se împacă sau își retrag plângerile.”, adaugă șefa de post de la Hilișeu Horia.
Polițistul bun la toate
Viața unei femei șef de post pe granița de nord a României, în aceste comunități rurale, implică o muncă asiduă. Practic se ocupă de orice este necesar pentru menținerea ordinii. Cel puțin asta ne explică Andreea Hangan, o altă tânără șef de post într-o comună de graniță, la Vârfu Câmpului, la peste 30 de kilometri depărtare de colega ei din Hilișeu Horia.
„Viața profesională a unei femei șef de post la granița Românei presupune multe atribuții și competențe și, implicit, multe responsabilități. Cazuistica este foarte diversă, de la certuri între vecini pe motive nesemnificative la infracțiuni de furt, loviri, înșelăciuni și amenințări. Munca în mediul rural este, într-adevăr, complexă. La un post de poliție faci și cercetare penală, petiții, desfășori activități de poliție rutieră, activități pe linie de silvic, piscicol, economic, diverse lucrări. Dar nu pot nega că îmi place pentru că mă ține „în priză” mereu, iar eu sunt o persoană activă”, spune Andreea Hanganu, șef de post la Vârful Câmpului.
Empatie, psihologie fină și tact
Acestea sunt, de fapt, armele pe care le folosesc șefele de post din aceste comunități rurale. Oana și Andreea mărturisesc că femeile sunt cele mai potrivite în aceste situații fiindcă tactul și psihologia funcționează mai bine decât un pistol încărcat.
„Forța fizică, evident, nu este aceeași ca a unui bărbat, dar e nevoie de mult mai mult de-atât. M-am confruntat cu situații în care calmul, tactul, comunicarea, au fost mult mai eficiente decât orice altă forță. De multe ori, au fost situații în care faptul că am empatizat și am avut o abordare potrivită într-o situație care putea să degenereze a ajutat foarte mult. Poate la noi doza de răbdare și empatie este mai mare”, spune Andreea Hanganu, șefa de post de la Vârfu Câmpului.
Colega ei de la Hilișeu Horia este pasionată de psihologie și o folosește ori de câte ori are ocazia pentru a stinge un conflict sau a preveni o situație dificilă.
„Personal, sunt pasionată de psihologie comportamentală și neuroștiință și am înțeles că în spatele unui comportament agresiv este o suferință. Aplicând tehnici de persuasiune, reușesc de cele mai multe ori să detensionez un conflict fără să fiu nevoită să apelez la măsuri coercitive”, spune Oana Agrigoroaie.
Sursa: adevarul
