Guvernul ar putea acorda fiecărei familii cu venituri reduse un ajutor în bani în valoare de 500 de lei, pe card, sumă din care vor putea fi plătite, la alegere, facturi la energie electrică, gaze, căldură, sau pentru lemne de foc. O decizie finală este așteptată în coaliția de guvernare.
Bani de la Guvern pentru familiile cu venituri modeste. Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, a explicat luni, la Antena 3, că schema de ajutor ar putea să fie următoarea: Guvernul se gândește să acorde câte 100 de lei/lună pentru fiecare „punct de consum”, adică pentru fiecare gospodărie, pe perioada noiembrie 2021 – martie 2022, iar toți banii să fie acordați o singură dată, întreaga sumă urmând să fie virată pe un card.
Ajutorul ar putea merge către familiile în care care membrii ei au venituri sub 2.000 de lei, potrivit unor surse din Guvern.
Decizia finală trebuie luată în coaliția de guvernare. Ordonanţa 119 – care ar trebui să reglementeze piaţa energiei şi să pună punct scandalurilor legate de facturile greşite – va avea un raport preliminar în Parlament săptămâna viitoare. Astfel, Ordonanța de Urgență din Guvern urmează să fie discutată în comisiile de specialitate pentru obținerea avizelor.
Politicienii ar trebui să introducă în proiect şi categoriile care vor primi ajutoare – familiile cu trei copii, persoanele care au nevoie de aparate medicale, precum şi şcolile, spitalele, bisericile şi instituţiile de utilitate publică. Toate prevederile stabilite de Guvern trebuie apoi votate în Parlament.
Decizia nu ar trebui să întârzie, deoarece noua ordonanţă trebuie aplicată de la 1 ianaurie, prevederile sale fiind valabile peste doi ani, până în martie 2025.
Sursele politice au precizat că președinții celor două partide de guvernământ, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, vor avea o discuție pe această temă, luni, înainte de ședința solemnă din Parlament, consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie.
Sursa: romaniatv.net