Înscrierile au început de luni, 23 mai, şi se vor încheia pe 27 mai. Proba A, de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româna, va fi susţinută în perioada 6-8 iunie.
„Vor fi şi candidaţi din promoţiile anterioare, numai că cei din aceste promoţii se înscriu la şcoli şi ne sunt raportaţi ulterior la Inspectoratul Şcolar. Aceştia sunt obligaţi să susţină examenul la şcoala la care au absolvit„, a precizat inspectorul şcolar Daniel Bucătaru, purtătorul de cuvânt al IŞJ.
Proba B, de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, se va desfăşura în intervalul 8-10 iunie. Proba D, privind evaluarea competenţelor digitale, se va derula între 13 şi 17 iunie, iar proba C, de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, va avea loc în perioada 20-23 iunie.
Pe 27 iunie vor începe probele de examen scrise, care se vor desfăşura pe parcursul a patru zile. Astfel, la 27 iunie, elevii vor avea de susţinut proba scrisă la limba şi literatura română, iar la 28 iunie, proba scrisă la limba şi literatura maternă. Proba scrisă obligatorie corespunzătoare profilului va fi susţinută la 29 iunie, iar ultima probă scrisă, cea la alegere, va avea loc la 1 iulie.
Rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat vor fi afişate la 3 iulie, iar eventualele contestaţii se pot depune la 4 iulie, în intervalul orar 8:00-12:00. Rezultatele finale vor fi afişate la 8 iulie.
Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada august-septembrie, iar înscrierile se fac în intervalul 11-15 iulie.