Unul dintre cele mai mari iazuri din Botoșani a fost golit, iar dispariția apei îngrijorează localnicii care locuiesc în apropiere. Este vorba de acumularea Lebăda de la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași, care și-a redus semnificativ volumul de apă.
„Iazul aproape că a rămas fără apă. Cred că este atât de puțină apă acum că poate fi trecut la picior. Nu știu dacă e vorba lipsa apei în amonte sau de golirea intenționată a acestuia”, spune unul dintre oamenii care locuiesc pe malul apei, în cartierul de la Lebăda.
Iazul de la Lebăda are o capacitate de maxim 600.000 de metri cubi de apă. El se află în administrarea Apelor Române. Surse de la Apele Române susțin că golirea iazului a avut loc ca urmare a unor lucrări de punere în siguranță a acumulării, prin întărirea digului.
„S-au făcut lucrări la descărcătorul de ape mari. Lucrările s-au finalizat, iar de acum va reîncepe umplerea”, susțin specialiștii Apelor Române.
Complexul piscicol Lebada este amplasat pe raza teritorială a comunei Curtești, lângă drumul european DE 85, în albia majoră a pârâului Dresleuca.