O tânără de 19 ani, din județul Botoșani, a fost rănită într-un accident rutier produs între două autoturisme BMW, vineri, în județul Suceava. Accidentul s-a produs după ce Gabriela P., de 53 de ani, din municipiul Rădăuți, care era cu mașina parcată pe strada Ion Nistor, la un moment dat a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers fără a se asigura corespunzător, întrând în coliziune cu autoturismul BMW condus de către Raul D., care circula regulamentar.
În impact au fost rănite două persoane: Gabriela P. de 53 de ani, din Rădăuți, și Sonia Ș., de 19 ani, din comuna Mihăileni, județul Botoșani, pasageră în autoturismul BMW care circula regulamentar. Ambele au fost duse cu ambulanța la spital.
După accident, soțul șoferiței care a produs evenimentul rutier a urcat la volanul mașinii și a mutat-o de la locul producerii accidentului, introducându-l în curtea imobilului unde aceștia locuiesc.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în ambele cazuri după care, li s-au recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă și modificarea ori ștergerea urmelor accidentului.