Gest inconştient al unui bărbat din satul Slobozia, comuna Hăneşti, care a găsit un obuz rămas neexplodat din timpul conflictelor militare. În loc să solicite sprijin autorizat la numărul unic de urgenţă 112, acesta a dus muniţia la sediul Postului de Poliţie Hăneşti. Poliţiştii au cerut ajutorul pirotehniştilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, nu înainte de a depozita proiectilul în condiţii de siguranţă. Bărbatul a povestit că a găsit muniţia, un obuz exploziv de ruptură, cal. 45 mm, în timp ce ara în grădina mamei sale, Maria H..
Proiectilul a fost ridicat şi transportat în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
Echipa de pirotehnişti, condusă de mr. Ştefan Uşurelu, a stabilit că muniţia era trecută prin gura de foc şi putea exploda la orice acţiune mecanică.
I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe I.S.U. sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.