Cutremurător! Un bătrân din Botoșani a vrut să își dea foc și să își incendieze și casa. Singurătatea l-a deprimat

Caz cutremurător înregistrat, duminică după-amiază, în județul Botoșani. Un bătrân din localitatea Mlenăuți- comuna Hudești a vrut să își dea foc și să își incendieze și casa. Se pare că singurătatea l-a deprimat, după ce soția și copiii au plecat în străinătate și l-au lăsat singur acasă.

Bărbatul de 71 de ani a decis, duminică, să stropească cu motorină întreg interiorul locuinței sale, iar apoi și-a turnat combustibil și pe haine. Înainte de a încerca să-și dea foc, botoșăneanul a aprins un fânar, pe care, de asemenea, l-a stropit cu motorină.

Șansa sa a fost aceea că un vecin a văzut imediat întreaga scenă și a intervenit, oprindu-l pe bărbat să extindă focul la întreaga gospodărie și să se autoincendieze.

Vecinul a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns  în primă etapă pompierii voluntari din Hudești, iar apoi pompierii militari de la Darabani. De asemenea, echipaje de poliție și ambulanță au ajuns la fața locului.

„Șansa lui a fost că motorina se aprinde și propagă mai greu. Dacă stropea cu benzină, era un dezastru”, susține unul dintre locuitorii din comună.

Bărbatul, Marcel I., a fost preluat de echipajul de ambulanță și transportat la spital. Cel mai probabil, botoșăneanul va fi supus unui control psihiatric.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *