Cocktailul „Dana Budeanu” a fost servit, vineri seară, la Balul oamenilor de afaceri din Botoșani. La barul de gheață Voronskaya au fost preparate diferite băuturi, care mai de care mai deosebite, iar printre acestea s-a numărat și cocktailul Dana Budeanu. Băutura se prepară cu vodcă Voronskaya bio, Blanc vermouth și Lichee pure.
De asemenea, cei prezenți s-au mai putut delecta cu cocktailurile: The zodiac, Aminia, The ritual of sin, toate realizate cu vodcă Voronskaya.
Prodalcom SA, care realizează Voronskaya, deținută de omul de afaceri Cornel Șfaițer, a realizat un bar din gheață la Balul oamenilor de afaceri care a avut loc, vineri, la Cucorăni. Este un bar spectaculos, cum nu a mai fost văzut până acum în județul Botoșani.
„Este un bar care are undeva la o tonă și 200, pe zona Bio, 100% recent. Nu cred că am văzut recent un bar de gheață în Botoșani”, a mărturisit un reprezentant al societății.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani. Festivitatea de premiere a agenților economici incluși in Topul Judetean al Firmelor- ediția 29 are loc la Popas Cucorani, în sala Luceafărul.