Un șef din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani părăsește, de marți, instituția, după ce a lucrat 25 de ani în sistemul polițienesc. Este vorba de comisarul șef Marius Crihan, cel care a condus în ultimii 14 ani Serviciul criminalistic din IPJ Botoșani. Ofițerul a împlinit vârsta de 48 de ani și s-a pensionat.
El este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” la profilul Criminalistică. A debutat la Biroul Criminalistic din cadrul Poliției municipiului Botoșani, a devenit expert criminalist, iar de 14 ani este la conducerea Serviciului Criminalistic.
Atribuțiile acestuia vor fi preluate tot de un profesionist, criminalist din academia de poliție. Este vorba de expertul criminalist Dragoș Giurgiu. Acesta are gradul de comisar șef și actualmente ocupă funcția de șef al Biroului de cercetare la fața locului.
Marius Crihan OM adevărat, un profesionist desăvârșit. Pensie lungă și sănătate multă domnule Marius. RESPECT.
48 de ani de munca??? mult felicitari!
SA TRAITI SA FITI SANATOS LA 45 DE NUMAI BINE!