O casă din localitatea Hlipiceni a luat foc, în această după-amiază, după ce proprietarul a verificat cu un chibrit aprins dacă sunt scăpări de gaze de la o butelie abia montată.
Bunurile din încăpere s-au aprins instantaneu. Proprietarul, în vârstă de 83 de ani, a ieșit imediat din clădire și a cerut ajutor vecinilor, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”În urma proprietarului, butelia a explodat, iar flăcările s-au extins la întregul imobil. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii voluntari din comuna Hlipiceni, precum și militarii de la Garda de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate, incendiul fiind stins în limitele găsite”, a precizat Dorina Lupu.