Surse guvernamentale au confirmat pentru Știrile Pro TV că Guvernul PSD-PNL-UDMR a decis să crească pensiile și salariul minim în România de la 1 ianuarie 2023.
Astfel, conform surselor citate, salariul minim în România va fi majorat la 3000 de lei, de la 2550 de lei, cât este în prezent.
Recent, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că salariul minim în România trebuie majorat având în vedere numărul mare al românilor din sistemul privat care au aceste venituri, precizând că va discuta despre asta în cadrul coaliției guvernamentale.
”O treime dintre românii angajaţi în zona privată se încadrează la salariul minim. Vorbim de peste 1,5 milioane de români” – a spus Ciolacu.
Se majorează salariul minim, dar se măresc și pensiile în România
De asemenea, potrivit surselor guvernamentale, vor fi mărite și pensiile minime de la 1 ianuarie 2023, însă ”creșterea va fi de maximum 11 %, în funcție de buget.”
Inițial, PSD a anunțat majorarea pensiilor fără să îi întrebe și pe colegii din coaliție, PNL și UDMR, fapt care i-a deranjat pe liberali.
Președintele PNL Nicolae Ciucă a spus la acea vreme despre majorările anunțate de PSD că reprezintă ”un populism care nu are ce să caute în comunicarea cu cetățenii”.
Sursa: Pro TV