Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări pentru prevenirea și combaterea încălcării dreptului de proprietate intelectuală, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
In cadrul activităților desfășurate, polițiștii au identificat, la un punct de lucru al unei persoane fizice autorizate, din municipiul Botoșani, articole de îmbrăcăminte care aveau inscripționate diferite mărci înregistrate, pentru care persoana verificată nu deținea documente legale de proveniență și cu privire la care există indicii ca sunt contrafăcute.
Întreaga cantitate de articole vestimentare, în valoare de peste 4.000 de lei, a fost supusă confiscării.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație a unui produs purtând o marca înregistrată pentru produse identice sau similare, precizează IPJ Botoșani