O comună din județul Botoșani, care a rămas fără apă în fântâni, a atras 18 milioane de lei pentru extinderea rețelei de apă. Comuna Frumușica se confruntă cu o puternică criză a apei, iar primarul Constantin Balasanu a căutat soluții alternative pentru a asigura apa pentru locuitori.
Astfel, comuna Frumușica va beneficia de cele 18 milioane de euro pentru proiectul „Extindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră în comuna Frumușica, Județul Botoșani” prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„E un proiect foarte important, pentru că în fântâni, în zona noastră, nu mai este apă. Mai mult decât atât, noi vrem să descoperim sursele noastre proprii de apă, de la marginea pădurii, și să le băgăm în instalația de la Nova Apaserv. Noi avem rețea de apă de la Nova Apaserv, însă vom extinde în toate satele, acolo unde nu există”, a spus primarul din Frumușica.
Pe lângă apă, Frumușica va avea și rețea de canaliare.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat lista celor 127 de proiecte depuse de autporitățile din județul Botoșani care vor fi finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”. Pe listă se regpăsesc modernizări de drumuri sau construirea de rețele de apă și canalizare, ale căror valori depășesc 1,4 miliarde de lei.
Cele mai mari proiecte, din punct de vedere al valorii finanțate, sunt cele ale Consiliului Județean, care a obținut 38 de milioane de lei și, respectiv, 40 de milioane de lei pentru modernizarea a două drumuri județene.
În municipiul Botoșani sunt supuse modernizării opt străzi.