Sute de localnici dintr-un sat din județul Botoșani trăiesc fără apă curentă. Nu au avut niciodată rețele de alimentare, iar fântânile au secat cu mult timp în urmă. Primăria le aduce apă cu butoiul, de două ori pe săptămână, ca să nu le moară animalele de sete, scrie Adevărul. Oamenii din satul Cerchejeni, comuna Blândești, județul Botoșani, suferă de sete de când se știu. Cătunul nu are mai mult de 100 de familii și este amplasat efectiv pe un deal. Nu au avut niciodată rețele de apă potabilă, iar fântânile fie au secat, fie nu au apă de băut. Singura posibilitate este cumpărarea apei de la magazin, deși veniturile localnicilor sunt foarte mici. Pentru a-și adăpa animalele sau pentru a spăla, localnicii aduc apa cu butoaiele.
„Ajungem să bem apă din bălți și șanțuri”
Localnicii sunt disperați. Din cauza lipsei apei, tinerii fug unde apucă, iar cei rămași sunt nevoiți să bată zilnic kilometri întregi pentru a aduce cu căruța apa în bidoane ca să nu le moară animalele de sete. Apa pe care o aduc nu este însă potabilă, deci pentru consumul propriu sunt nevoiți să cumpere zilnic apă de la magazin.
„Am ajuns, domnule, să visez o cană cu apă rece, noaptea când dorm. Ajungem să bem apă din bălți și șanțuri, ca animalele”, mărturisește un sătean din familia Miron.
Pensionarii mai săraci așteaptă iarna să poată topi zăpadă sau țurțuri.
„Vai de capul lor, să-și tot cumpere apă? Aici apa se bea cu rația, ca-n deșert”, spune o localnică.
„Le ducem apă de două ori pe săptămână cu remorcuța”
În ultimii 30 de ani, autoritățile locale nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe oamenii din Cerchejeni să scape de sete și să trăiască civilizat. Tot ce pot face deocamdată este să le ducă apă, de două ori pe săptămână, evident, nepotabilă.
„Noi le transportăm apă de două ori pe săptămână, marțea și vinerea, cu mașina primăriei, cu remorcuța și cu un butoi de plastic de o tonă. Dar nu este potabilă”, spune Constantin Ciobanu, edilul din Blândești.
Un proiect pentru alimentare cu apă făcut în urmă cu aproximativ trei ani s-a dovedit a fi greșit. Cu alte cuvinte, proiectul trebuie refăcut, iar reabilitarea drumului județean a complicat și mai mult lucrurile, în sensul că fie drumul va trebui spart, fie lucrările vor fi mai costisitoare.