Trecerile de pietoni din zona școlilor din municipiul Botoșani vor fi iluminate. Inspectorul principal Alexandru Ivanov, șeful Biroului Rutier Botoșani, a declarat că 30 de astfel de treceri vor fi iluminate suplimentar, decizia fiind luată în Comisia de sistematizare rutieră, cu scopul de a preveni accidentele rutiere.
”Am aprobat încă 30 de treceri să le iluminăm suplimentar. Acuși se înserează mai devreme și vor fi probleme, astfel că trecererile de pietoni din zona școlilor vor fi illuminate suplimentar”, a precizat Ivanov.