Arhiepiscopia Aradului anunță trecerea la viața veșnică a părintelui Dorel-Gabriel Drăgoi, preot de la Sintea Mică.
„Cu profundă durere am aflat că în seara zilei de 9 septembrie 2022, tânărul părinte Dorel-Gabriel Drăgoi, preot în Parohia Sintea Mică, Protopopiatul Arad, a trecut la viața cea veșnică, la vârsta de 40 de ani, într-un spital din Turcia.
În aceste momente grele și dureroase, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere sufletească și întărire membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești.
Date biografice:
Preacucernicul Părinte Dorel-Gabriel Drăgoi, s-a născut la data de 16 mai 1982, în Arad.
După absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din Arad a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad.
La data de 1 septembrie 2007 se căsătorește cu tânăra Georgeta-Elena Bundaciu. În 2010 vine pe lume prima lor fetiță, Daria-Maria iar în anul 2018 cea de-a doua, Antonia-Ana.
A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în anul 2009, pe seama Parohiei Voia, jud. Hunedoara. După puțină vreme s-a transferat în Parohia Brănișca, Protopopiatul Deva, iar din anul 2021 la Sintea Mică, Protopopiatul Arad, unde slujește până la încetarea din viață.
În anul 2011 primește distincția de iconom stavrofor.
Părintele Dorel-Gabriel Drăgoi a încetat din viaţă la vârsta de 40 de ani, în urma unor probleme de sănătate.
Trupul neînsuflețit al părintelui Dorel-Gabriel Drăgoi va fi depus în biserica din Parohia Andrei Șaguna, Protopopiatul Arad, după aducerea în țară din Turcia.
Bunul Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!”, transmite Arhiepiscopia Aradului.