Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, una dintre cele mai mari unități sanitare din țară, aflat în administrarea Consiliului Județean Botoșani, are de vineri, 9 septembrie, un nou director medical. Este vorba de medicul primar epidemiolog Ștefan-Tudor Bercea.
„L-am delegat pe domnul Ștefan Bercea pe postul de director medical pentru o perioadă de șase luni, deoarece mandatul interimar al domnului medic Laurian Radu a ajuns la final. Alegerea domnului Ștefan Bercea am făcut-o împreună cu specialiștii Spitalului Județean conduși de doamna manager Doina Caba, în urma unei ample și aprofundate analize. A primat faptul că este un specialist foarte bun, care și-a probat calitățile de bun organizator. În condițiile epidemiologice actuale și ale provocărilor pe care le aduce modernizarea unității spitalicești și procesul de acreditare a unității sanitare, experiența domnului Bercea este un plus pentru echipa de management a Spitalului Județean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Ștefan Bercea activează ca medic epidemiolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din 2013, iar timp de peste un an a fost și purtătorul de cuvânt al unității sanitare. Postul de director medical a fost scos la concurs, însă nu s-a înscris nimeni.