Patru adolescente din județul Botoșani au devenit mirese în acest an. Acestea au avut mai puțin de 18 ani, dar au primit dreptul de se căsători în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Potrivit Codului civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani. Există însă și excepții. Legea prevede că „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul”.
În județul Botoșani, în acest an au fost deschise patru acțiuni în instanță pentru încredințare căsătorie minor, două dintre ele la Judecătoria Dorohoi, una la Judecătoria Botoșani și una la Judecătoria Săveni.
În toate cazurile, instanțele de judecată au admis cererile formulate de fetele minore, autorizând căsătoria acestora.
Iată cele patru sentințe ale instanței luate în cazul minorelor:
- Admite cererea formulată de petenta Frunză Denisa Petronela, asistată de ocrotitorii legali Frunză Adrian şi Frunză Crina, având ca obiect autorizare căsătorie minor, privind pe numitul Gîfei Constantin-Eugen. Autorizează căsătoria petentei minore Frunză Denisa Petronela, cu numitul Gîfei Constantin-Eugen. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 22.02.2022.
Document: Hotarâre cameră consiliu 100/2022 22.02.2022 - Admite cererea formulată de petenta Tudosă Naomi- Rebeca, asistată de Tudosă Tica în calitate de ocrotitor legal, în contradictoriu cu intimatul Rugină Dumitru- Andrei, având ca obiect căsătorie minor. Autorizează căsătoria minorei T. N.- R., cu intimatul Rugină Dumitru- Andrei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.06.2022.
- Admite acţiunea care are ca obiect autorizare căsătorie minor. Autorizează căsătoria minorei Maftei Oana cu numitul Satropa Claudiu – Nicolae. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instan?ei astăzi 06 aprilie 2022.
- Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI RIPICENI. Admite cererea având ca obiect „căsătorie minor” formulată de petenta OBREJA TAMARA, asistată de reprezentanţii săi legali, OBREJA COSTEL şi OBREJA IRINA. Autorizează căsătoria minorei OBREJA TAMARA cu numitul ABABII DANIEL. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare pentru părți, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Săveni, sub sancțiunea nulității. Pronunţată azi, 16.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.