FOTO Iată că se poate! Elevii dintr-o comună din Botoșani au dușuri la școală. „Care nu au apă acasă, să vină să se spele la școală”

Elevii dintr-o comună din județul Botoșani vor începe anul școlar într-o școală complet reabilitată și o grădiniță nouă. În timp ce școlarii din mai multe unități de învățământ din județ vor învăța în școli vechi, cu toatele în curte, la Corlăteni, cei peste 200 de copii au dușuri și aer condiționat. Primarul din localitate, Costel Gavril, intenționează să le recomande elevilor, care nu au apă acasă, să vină să facă dușuri la școală.

Chiar m-am gândit să le spun unora dintre elevi, care nu au apă acasă, să vină să se spele la școală”, a spus primarul.

Investiția se ridică la aproximativ un milion de euro, banii provenind prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.  Potrivit primarului, școlile din satele  Vlădeni, Podeni şi Carasa, au fost închise, din cauza numărului mic de elevi, iar toți elevii vor învăța în școala proaspăt reabilitată.

„Luni, copiii vor veni la Corlăteni din toate satele comunei și vor învăța în școli noi, școli moderne, școli care, zic eu, din punct de vedere logistic nu le lipsește nimic”, a spus primarul comunei.

Şcoala din Corlăteni are videoproiectoare în fiecare sală de curs, un laborator de informatică, care are calculatoare noi, plus un laborator de chimie.

Obiectivul nostru principal este să avem copii fericiți, bucuroși și buni, să devină un exemplu pentru comunitate, poate și pentru părinții lor, de ce nu?”, a precizat directorul școlii, Ionel Baciu Ursea.

 

One thought on “FOTO Iată că se poate! Elevii dintr-o comună din Botoșani au dușuri la școală. „Care nu au apă acasă, să vină să se spele la școală”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *