Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă în localitatea Costeşti, din judeţul Iasi, după ce un tractor cu remorcă s-a rasturnat la marginea drumului, scrie Ziarul de Iasi. În urma accidentului au rezultat două victime. O femeie, care a suferit traumatisme severe la nivelul capului şi leziuni incompatibile cu viata, a decedat. Conducătorul aflat la volanul tractorului a fost rănit la picioare şi a fost transportat conştient la spital de către un echipaj SMURD.
La locul interventiei au acţionat o autospecială de intervenție și stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Tg. Frumos și o ambulanță cu medic de la SAJ.