Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, îl acuză pe primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, de lipsă de transparență în ceea ce privește proiectul pentru lucrările de pe strada Primăverii. El susține că acest proiect ar fi trebuit supus votului Consiliului Local și totodată ar fi trebuit organizată o licitație în acest sens.
„Nu am putut să aflu cât costă pentru simplul motiv că aceste lucrări se desfășoară pe contractul de mentenanță. Ori eu înțeleg prin mentenanță întreținere. Întreținere presupune că apar niște gropi în asfalt sau pe aleile din orașul Botoșani și se intervine pentru repararea acestor gropi”, a spus Șoptică.
Liderul PNL susține că este o lucrare destul de mare, iar banii care se cheltuie pentru acest proiect, cel mai probabil, ar fi reprezentat fix partea de cofinanțare necesară pentru proiectul cu bani europeni în vederea modernizării transportului public.
„Eu am marea reținere să constat că până la intersecția cu Calea Națională să cheltuie o sumă de bani poate egală cu cea care s-ar fi pus la cofinanțare proiectului din bani europeni, în care s-ar fi făcut o modernizare într-adevăr serioasă a tot ceea ce înseamnă transportul public în municipiul Botoșani. Eu consider că este o lipsă de transparență, este, din punctul meu de vedere, o abordare complet greșită pentru că este o lucrare totuși laborioasă, mare și care ar fi trebuit scoasă la licitație, poate veneau și alte companii, care aveau un preț mai mic”, a adăugat Șoptică.
De data asta sunt de acord cu primarul Andrei. Tramvaiele trebuiau scoase pentru usurarea circulatiei. La Suceava demult s-au scos troleibuzele. Politicienii vor sa faca lucrari mari de dragul comisioanelor pe care le primesc. Iar noi ramanem sa platim imprumuturile.