Casa Județeană de Pensii Botoșani anunță că elevii beneficiari ai unei pensii urmaş care au împlinit vârsta de 16 ani au obligația să prezinte, până la data de 25 septembrie 2022, adeverința din care să rezulte că, în anul școlar 2022-2023, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.
În cazul nedepunerii adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2022 se reține de la plată, urmând a fi achitată ulterior, dupa prezentarea acestui document.
Întrucât anul universitar începe la data de 01.10.2022 şi, în consecinţă, studenţii urmaşi, în vârstă de până la 26 ani sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25.09.2022 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceştia au obligaţia ca până la data menţionată să depună la casa teritorială de pensii o declaraţie pe proprie raspundere în acest sens, completată şi semnată olograf. Formularul acestei declarații poate fi descărcat de pe site-ul C.J.P. Botoșani, www.pensii-botosani.ro si poate fi comunicat atat in format letric cat si prin poștă electronică la adresa: [email protected] .
Până la data de 25 octombrie 2022, studenții urmași trebuie să depună adeverința în formă originală sau în copie transmisă inclusive în format electronic din care să rezulte că, în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii;
Adeverința, care atesta calitatea de student în anul universitar 2022-2023 în original, trebuie depusă la sediul casei teritoriale de pensii – până la data de 25 decembrie 2021.
În cazul nerespectării condițiilor de mai sus, drepturile de pensie de urmaș ale studenților se rețin la plată după cum urmează:
- drepturile aferente lunii octombrie, dacă beneficiarii pensiei de urmaș nu au depus declarația pe propria răspundere la sediul casei teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2022;
- drepturile aferente lunii noiembrie, dacă adeverința prin care se face dovada continuării studiilor nu a fost depusă/transmisă electronic la casa de pensii până la data de 25 octombrie a anului în curs.
Plata pensiei de urmaș se suspenda începând cu luna ianuarie 2023, dacă studenții urmași care au transmis adeverința în copie sau în format electronic nu au depus și originalul adeverinței până la data de 25 decembrie 202, mai precizează CJP Botoșani.