Un individ și-a agresat sexual cele două fiice vitrege, dar și un băiat, toți minori. Acesta a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Suceava la 16 ani și patru luni de închisoare. Vasile Buga, de 45 de ani, se află în Penitenciarul Botoșani, dar el poate ataca cu apel decizia instanței, la Curtea de Apel Suceava.
El a fost dus în Penitenciarul Botoșani anul trecut, fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului. Atât cele două fete, cât și băiatul sunt copiii concubinei acestuia. Individul îi abuza încă de pe când aveau 10- 13 ani.
Totul s-ar fi petrecut în perioada 2018- 2019, dar abia anul trecut au fost sesizați anchetatorii.