Guvernul Nicolae Ciucă a adoptat, miercuri, o Hotărâre pentru privind funcţionarea în sistem pilot și operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică. Actul normativ prevede suplimentarea treptată cu 497 de posturi de ofițeri de poliție și 5.637 de posturi de agenți de poliție necesari implementării acestui sistem, până în anul 2025.
Monitorizarea electronică se va aplica, în primă fază, în sistem pilot, începând cu data de 1 octombrie 2022, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025, atunci când se emite un ordin de protecție național sau european în cazul în care România este stat emitent.
Monitorizarea electronică în sistem pilot se aplică etapizat, după cum urmează:
a) prima etapă – în perioada 2022 – 2023 – la nivelul municipiului București și a județelor Iași, Mureș și Vrancea;
b) a doua etapă – în anul 2024 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și la nivelul județelor Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea;
c) a treia etapă – în anul 2025 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și b) și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.
Potrivit HG adoptată de Guvern, Serviciul de Telecomunicații Speciale achiziționează de pe piața publică servicii de comunicații necesare funcționării dispozitivelor electronice de supraveghere.
Mai mulți angajați MAI
Pentru realizarea activităţilor necesare de monitorizare electronică, Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale de poliție trebuie să dispună de personal propriu specializat, selecţionat, pregătit şi instruit pentru executarea atribuţiilor de supraveghere, tehnice, respectiv de intervenție în situația generării unei alerte în cadrul SIME, context în care numărul maxim de posturi se suplimentează cu 497 de posturi de ofițeri de poliție și 5637 de posturi de agenți de poliție. Suplimentarea numărului de posturi se va realiza etapizat, pe măsură ce sistemul de supraveghere electronică se extinde anual spre noi județe.
Reguli
Persoana supravegheată ori persoana protejată care urmează să părăsească teritoriul României, are obligația de a informa, în prealabil, organul de supraveghere cu privire la intenția de părăsire a țării, precum și cu privire la întoarcerea pe teritoriul național
La primirea ordinului de protecție, organul de supraveghere invită persoana protejată la sediul unității de poliție și îi predă dispozitivul de supraveghere electronică și stabilește, sub semnătură, consimțământul utilizării dispozitivului, respectiv o informează cu privire la modul de utilizare, limitările acestuia, precum și cu privire la modul de acțiune în cazul primirii unei alerte. Cu această ocazie se va stabili și modalitatea de verificare a dispozitivelor electronice de supraveghere puse la dispoziţia persoanei protejate precum și modalitatea de contactare și datele de contact ale organului de supraveghere.
Dispozitivele electronice de supraveghere se montează persoanei supravegheate, de regulă, la sediul unității de poliție din care face parte organul de supraveghere. Cu această ocazie organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, fotografiază persoana supravegheată și o instruiesc/instruieşte cu privire la modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere, modalitatea de verificare a dispozitivelor electronice de supraveghere folosite, modalitatea de contactare și datele de contact ale organului de supraveghere, precum şi cu privire la obligaţiile pe care le are în cazul primirii unei alerte. Din rațiuni ce țin de eficiența măsurii dispuse sau de imposibilitatea obiectivă a montării dispozitivului electronic de supraveghere la sediul unității de poliție, activitățile se realizează de organul de supraveghere, operatorul tehnic sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, în alt loc decis de către acesta.
Contravenții
Constituie contravenții, dacă potrivit legii penale nu constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă între 500 lei și 1.000 lei următoarele fapte:
a) nerespectarea de către persoana supravegheată a obligației de a informa în prealabil organul de supraveghere cu privire la data/momentul de părăsire a țării
b) nerespectarea de către persoana supravegheată a obligației de a contacta și informa, de îndată, la intrarea în țară, organul de supraveghere, noteaza stiripesurse