Andrei Anton are 11 ani. De la varsta de șapte ani, copilul, dintr-o familie din Botoșani, a fost diagnosticat cu distrofie musculară și nu mai poate merge. Adora să alerge, să se joace, îi plăcea să joace fotbal, iar acum privește cu jind cum fratele său aleargă, iar el nu știe dacă va mai putea face asta vreodată.
Părinții săi, oameni simpli, fără prea multe posibilități financiare, au făcut tot posibilul pentru a-l ajuta. Au mers cu el la medici, iar speranța a venit de la clinica San Juan de Deu din Barcelona -Spania. Operatia costa 33.000 de euro, iar familia a făcut eforturi disperate pentru a strânge banii. S-au donat sume din toate părțile lumii, fiecare cât a putut, s-a organizat și un concert caritabil pentru strângerea fondurilor. Din păcate, Andrei nu a mai putut fi operat.
Medicul chirurg din Barcelona a concluzionat că Andrei nu mai poate fi operat.
„Concluzia medicului chirurg, in care am avut toată speranta pusă azi, Andrei nu poate fi operat. Andrei in cei 3 ani de când este in scaunul rulant a pierdut musculatura, operația nu ar face decât sa-l lăsam o leguma și putina musculatura și putere care mai exista sa o piardă. In cazul lui Eduard a fost posibil,a ajuns in Barcelona la 3 luni după ce a rămas in scaun rulant, nu a avut timp musculatura sa se atrofieze. Distrofia musculară Duchen este o boala degenerativa neuromusculara, din păcate odată pierdută musculatura nu exista pana in prezent tratament de recuperarea musculaturi. Boala avansează prea repede din păcate, iar Andrei, un ingeras minunat, care mi-a rupt sufletul, e condamnat de aceasta boala .Diagnosticul a fost găsit târziu după nenumărate încercări a părinților, când au observat primele semne ale boli, copilul de când a fost diagnosticat nu a primit nici un fel de tratament (predinsona ,care este un cortizon ) tratament,care și medicul chirurg de azi ne spunea ca,nu știm de ce, nu exista o demonstrare exactă, dar s-a dovedit că totuși ajuta, cât de cât in aceasta boala. Nepăsarea, dragi mei, din păcate a condamnat viața acestui copil”, este mesajul transmis de reprezentanții Asociației Diaspora.