Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, doctor Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, va efectua, miercuri, o vizită în județul Botoșani, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani și la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani.
Raed Arafat va discuta cu Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, apoi se va deplasa la Unitatea de Primiri Urgențe și se va întâlni cu șefii UPU, SJA Botoșani, ISU Botoșani și conducerea Spitalului Județean Mavromati.
După întâlnirea de lucru de la UPU Botoșani, Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, va face declarații de presă. Raed Arafat este așteptat să sosească în Botoșani, în jurul orei 13:00.