Primăria municipiului Botoșani va aloca fonduri suplimentare pentru amenajarea zonei de agrement de la Pacea.
Bugetul alocat inițial pentru această investiție a fost de 11,1 milioane de lei, bani care sunt asigurați printr-un proiect cu finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, însă, susțin reprezentanții municipalității, valoarea lucrărilor este subdimensionată la această dată, datorită creșterii prețurilor materialelor de construcție.
Prin urmare, Primăria Botoșani intenționează să majoreze valoarea prin suplimentarea sumei de 11,1 milioane lei fără TVA, cu încă 3,2 milioane lei fără TVA, aceasta fiind suportată în totalitate din bugetul local.
Prin acest proiect, administrația publică locală iși propune transformarea unui teren degradat, neutilizat, amplasat în interiorul orașului, într-o zonă de agrement și de petrecere a timpului liber pentru locuitorii municipiului Botoșani.
Prin reconversia acestui teren neutilizat, dar care are un potențial turistic ridicat, se dorește îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiu, prin punerea la dispoziția acestora a unor facilități moderne și atractive de petrecere a timpului liber, satisfăcându-le astfel dorința de recreere și in același timp contribuind la îmbunătățirea aspectului estetic al municipiului, precum și la reducerea nivelului de CO2, ca urmare a creșterii suprafețelor verzi.
Acest teren are o suprafața masurată de 216.001 mp, fiind de asemenea adiacent celui mai important produs turistic al municipiului Botoșani, respectiv Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa
Investiția include:
- ODIHNA SI RELAXARE – Zona picnic – Foisoare – 4 bucati cu Sc = 50.30 mp/bucata – 12 gratare cu mobilier : 40 mese si scaune fixe – Banci de tip SMART amplasate in zona aleilor
- SPATII DE AGREMENT – Skatepark – Zona pentru jocurile de iarna (partie sanius si tubing) – Loc de joaca pentru copii – Zona paintball – Zona escalada – Piste tir cu arcul – Casute in copaci – Zona tiroliana – Terenuri de sport:fotbal, baschet – Labirint natural C
- CONSTRUCTII SPATII SOCIALIZARE, GRUP SANITAR – Punct echipare zona paintball, escalada, tir cu arcul – Sc = 110.80 mp – Constructive parter cu spatii de socializare, grup sanitar – Sc = 237.30 mp D
- ALEI Sistemul de alei va fi dimensionat in functie de gradul de ocupare al spatiilor. Aceste alei vor fi de tipul: – Aleea principala existenta (fosta sosea nationala), propusa spre reabilitare si transformare in alee pietonala si alee pentru biciclisti/role – Alei de promenade din pavele inierbate, piste alergare, alei de pamant pentru biciclisti (mountainbike).
- VEGETATIE In repartizarea generala a vegetatiei lemnoase se va tine cont de aspect functionale ca: realizarea de zone de umbra de-a lungul aleilor, de impadurire si implicit stabilizare a versantului existent, de mascare a limitei terenului pe latura cu cimitirul existent.
- LUCRARI SI ECHIPAMENTE EDILITARE Obiectivul va beneficia, prin cadrul tuturor documentatiilor de specialitate din acest proiect, de urmatoarele utilitati : energie electrica, sistem de alimentare cu apa centralizat, sistem de canalizare, instalatie de irigat, instalatie preechipare sistem de sonorizare si video. De asemenea, drenurile existente vor fi reparate si amenajate.
14 milioane de lei pentru foisoare si casute in copaci este prea mult. Probabil si comisioanele vor fi mari. Ne batem joc de banii publici. Nu avem aziluri pentru batrani. Spitalul TBC este intr-o stare dezastruoasa cu cladiri vechi de peste o suta de ani. Judetul produce foarte putin tinerii pleaca in masa, iar noi construim parcuri de distractie care vor fi subventionate de stat.