Un iesean întors din străinătate a aflat ca soția sa are relatii intime cu parohul satului. Pe el l-a șantajat, pe ea a bătut-o câteva zile. Persoana șantajată este preot în vârstă de 46 ani, parohul de la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Scobâlţeni. Bărbatul încornorat este Gjeorghe Nicăi Scrijan. Acesta a venit acasă de la muncă, din Germania, și a aflat de la vecini ca soția lui are o aventura cu parohul. Preotului i-a cerut 20.000 de euro iar pe femeie a bătut-o trei zile la rând. Bărbatul înșelat a fost băgat după gratii.
„La data de 22 iulie a.c., polițiștii Poliției Orașului Podu Iloaiei, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Iași și Direcției de Operațiuni Speciale au depistat în flagrant un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj, în timp ce ar fi luat 5000 de euro de la o persoană pentru a nu face cunoscute anumite informații. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul Poliției pentru continuarea cer cercetărilor. Astfel, s-a stabilit că acesta și-ar fi agresat soția, motiv pentru care polițiștii Poliție Podu Iloaiei au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva sa, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în formă continuată. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. La data de 23 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței de judecată, aceasta din urmă dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Sursa: ziaruldeiasi