Pe 11 mai, s-a desfăşurat la Casa Corpului Didactic din Botosani un interesant simpozion cu o largă participare: profesori de istorie, învăţători din judeţele Botoşani şi Suceava, public interesat de asemenea subiecte. In jurul temei intitulate “7 decenii de la eliberarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei” – evocată cu anticipaţie – au conferenţiat personalităţi ale istoriei şi culturii precum: prof. dr Lucia Olaru Nenati, preşedinta filialei botoşănene a Societăţii pentru Cultură “Bucovina”, care a conferit temei pe lângă dimensiunea istorică şi o dimensiune culturală şi spirituală, prelevând câteva reverberaţii literare ale înstrăinării şi – pentru scurt timp – recuperării teritoriilor româneşti; prof.univ. dr Gheorghe Buzatu, autor a zeci de cărţi de istorie, care a susţinut o adevărată conferinţă despre evenimentul istoric astfel rememorat, relevându-i cu competenţa cunoscută importanţa majoră în istoria noastră.
Un punct de mare interes în derularea acţiunii a fost prezentarea câtorva impozante cărţi ale reputatului istoric, apărute la Editura TipoMoldova din Iaşi, reprezentată aici prin directorul său Aurel Stefanache. Vasile Bâcu, preşedintele Societătii culturale “Mihai Eminescu” de la Cernăuţi a adus salutul său din partea bucovinenilor din nord, iar doctoral în istorie Vasile Deac din Iasi a susţinut şi dsa un interesant expozeu cu numeroase exemple concrete de personalităţi faste sau nefaste în desfăşurarea şi reflectarea acestor evenimenteleor istorice, aducând exemplificarea până către actualitate.
Simpozionul a fost moderat, în cunoscutul sau stil radical şi impetuos, de către prof. Gică Manole, directorul CCD, şi a fost completat printr-o consistentă expoziţie de cărţi dedicată teritoriilor înstrăinate, realizată de către prof.Ludvig Schibinschi.