Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un microbuz condus de un cetățean român, aproximativ 55 de litri de alcool şi 3800 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
În data de 6 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 29 de ani, la volanul unui microbuz, înmatriculat în Republica Moldova.
”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit în bagajele existente 3.800 de ţigarete şi aproximativ 55 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bunurile aparţin şoferului microbuzului. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 3.110 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei”, a precizat Tatiana Radu.