Un tânăr băut și fără permis de conducere a ieșit cu tractorul la câmp. Pe drum însă a fost oprit de poliție și s-a ales cu dosar penal.
Tânărul de 23 de ani a fost oprit pentru control, sâmbătă, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi pe Drumul Comunal DC 68 A, în comuna Brăiești. Botoșăneanul, din comuna Plopeni, conducea un utilaj agricol.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.