Primăria comunei Curtești a semnat un contract în valoare de peste două milioane de lei pentru proiectarea și execuția de lucrări de extindere a rețelei de gaz în localitățile Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton. Firma care va dezvolta sistemul de distribuție a gazelor în cele trei localități din Curești este Instal- Con SRL, iar valoarea exactă a contractului este de 2,2 milioane de lei.
„Contractul are ca scop execuția unui sistem de distribuție a gazelor naturale (conducte) necesar alimentării cu gaze naturale a locuințelor, obiectivelor social culturale și a operatorilor economici aflate pe teritoriul administrativ al UAT Comuna Curtesti. Obiectivul contractului este realizarea de noi distribuţii de gaze naturale (conducte), în toate localitățile aferente unității administrative. Contractul are ca scop extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale localitățile Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton, aparținătoare comunei Curtești”, susțin reprezentanții Primăriei Curtești.
Durata de realizare a contractului este de 11 luni, din care două pentru proiectare și nouă pentru construcția sistemului de distribuție a gazului.
Primăria Botoșani construiește două parcări cu 37 de locuri. Vezi în ce zone!
Doamne ajuta!Inca un pas spre normalitate!Multumim !