Opt biserici și Protopopiatul Botoșani primesc bani de la Consiliul Județean pentru lucrări de construcție. Este vorba de peste 585. 000 lei, bani care vor ajunge la mai multe biserici, dar și la Protopopiatul Botoani pentru continuarea lucrărilor de restaurare a ”Casei Sofian”, actual Centru Cultural Pastoral.
Astfel, Mănăstirea „Sf.Cuv.Ioan Iacob de la Neamț”, Crăiniceni- Horodiștea va primi 80.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construire ansamblu monahal. Suma solicitată de lăcașul de cult se ridică la peste 6 milioane lei.
Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, municipiul Botoșani va primi 50.000 lei, pentru continuarea lucrărilor de construcție, Parohia „Sf. Gheorghe”, Horodiștea va primi 20.000 lei Botoșani pentru lucrări reparații șarpantă și învelitoare la biserica parohială, Protopopiatul Botoșani -150.000 lei pentru lucrările de la Casa Sofian, Parohia „Doina”, comuna Răuseni- 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor de pictură la Biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.
De asemenea, Parohia „Cv. Paraschiva”, din orașul Ștefănești va primi 60.000 lei pentru reparații șarpantă și învelitoare la biserica parohială, Parohia „Sf. Arh. Petru și Pavel” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești -100.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construcții la biserica parohială, Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”, din municipiul Botoșani – 25.000 lei pentru lucrări vopsitorie învelitori tablă la biserică și lumânărar iar Parohia „Sf,
Arhangheli Mihail și Gavril”, din Dobârceni – 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construire a bisericii. Sumele urmează să fie aprobate în ședința de Consiliu Județean din 27 iunie.