Taxa de vizită şi cea de parcare a maşinilor, eliminate de la Spitalul Judeţean

Decizia a fost luată de conducerea unităţii spitaliceşti la începutul acestei săptămâni. Chiar dacă aceste taxe erau aducătoare de venituri extrabugetare, reprezentanţii unităţii spitaliceşti au decis să le elimine. În aceste condiţii, investiţia în maşina de botoşei a fost inutilă. Medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că aceste taxe nu au fost introduse de el, ci le-a moştenit de la fosta conducere a spitalului.

Am luat această decizie pentru că este instituţie publică şi are acces în unitate oricine, liber, fără să fie taxat. Eu am moştenit această taxă când am venit la conducere, nu am adus-o eu. Eu o anulez. „, a precizat medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean.

Taxa de vizită era de 2 lei, aceaşi sumă fiind percepută şi pentru parcarea maşinilor. În urmă cu vreo doi ani, taxa pentru botoşei ajungea şi la 5 lei. Reprezentanţii spitalului spun că prin această măsură se vine în sprijinul pacienţilor.

One thought on “Taxa de vizită şi cea de parcare a maşinilor, eliminate de la Spitalul Judeţean

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Salut aceasta initiativa! Exemplul ar tb sa fie urmat si de cei de la Spitalul de pediatrie! La spital nu merge nimeni de placere !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *