O parcare din municipiul Botoșani a fost redimensionată, potrivit unui anunț făcut de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Cele 96 de locuri disponibile în parcarea administrată de la „Magazin Elvila” au acum dimensiuni de 2,5m lățime și 5m lungime.
Totodată, locurile destinate persoanelor cu dizabilități sunt de 3m lățime și 5m lungime.
„Astfel de lucrări vor avea loc în perioada următoare și în alte parcări administrate de societatea de transport subordonată Consiliului Local, Eltrans Botoșani”, a spus primarul Cosmin Andrei.