În acest sfârșit de săptămână, jandarmii au avut o prezență activă în cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică, dar și în misiunile de pază și protecție instituțională a celor 18 obiective aflate în competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Misiunile executate împreună cu polițiștii botoșăneni și independent s-au finalizat cu aplicarea a a aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind suma de 6000 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și pentru nerespectarea legislației privind pescuitul și acvacultura în habitatele piscicole naturale ale județului.
În această dimineață, efectivele inspectoratului au luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță cu prilejul sărbătoririi hramurilor la trei mănăstiri și biserici, nefiind înregistrate incidente pe timpul desfășurării acestora, transmite printr-un comunicat Instituția Prefectului.