Cei patru bărbați, tată și fii, care au sunt violatorii fetiței de 15 ani, nimeni alta decât fiica și, respectiv, sora lor, manifestă un tupeu extraordinar. Ei au cerut instanței de judecată să fie lăsați în libertate, contestând măsura arestului preventiv dispusă, duminică, de Judecătoria Botoșani.
Tatăl, Vasile Cornel Toma, și fiii săi, Constantin Florin Toma, Ionuț Toma și Ilie Toma, au cerut, în primă fază, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, însă instanța nu a fost de acord. După ce judecătorii s-au pronunțat, violatorii au contestat decizia. Tatăl Vasile a fost arestat pentru agresiune sexuală, iar cei trei frați sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de viol.
Vă reamintim că o minoră a fost violată de cei trei frați ai săi, de 17, 19 și 20 de ani, și a fost agresată sexual inclusiv de tatăl său, un bărbat de 41 de ani. Cei patru indivizi au fost reținuți, duminică, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și viol.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, din cercetări, a reieșit faptul că în perioada 2019-2021, bărbatul de 41 de ani, ar fi atins-o in mod frecvent, in zonele intime, pe fiica sa, minoră, împotriva voinței acesteia.
Totodată, în aceeași perioadă, cei trei tineri, frați cu victima, prin constrângere și violență, ar fi întreținut în mod frecvent, raporturi sexuale cu minora.