Primarul din Stăuceni anunță când vor avea gaz locuitorii din comună

Primarul din Stăuceni, Cozmin Epuraș (foto), a anunțat că locuitorii din comună vor beneficia de gaz metan cel mai probil începând cu prima parte a anului viitor. Primăria Stăuceni a depus un proiect de alimentare cu gaz în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, însă proiectul nu a fost finanțat prin POIM, astfel încât a fost preluat spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Consiliul Local Stăuceni a aprobat, joi, delegarea serviciului de distribuire a gazului, urmând ca săptămâna viitoare să fie lansată licitația pentru a stabili firma care va face acest lucru. Cozmin Epuraș speră ca în 2023 să înceapă primele lucrări la distribuția de gaz.

„Așteptăm să avem norocul de o firmă destul de serioasă pentru a distribui gazul. Paralel cu asta, săptămâna ce vine vom scoate la achiyiție și proiectul tehnic pentru gaz, urmând ca până în primăvara lui 2023 să avem și constructor și să demarăm și primele lucrări la distribuția de gaz”, a spus Epuraș.

 

FOTO Tragedie pe un drum național din Botoșani! Un muncitor a fost accidentat mortal cu mașina de un șofer

One thought on “Primarul din Stăuceni anunță când vor avea gaz locuitorii din comună

  1. Licitatie la marimea comisioanele promise la fel ca in toata tara. Constructori, proiectanti, diriginti de santier toti sunt tapati de acesti primari. Un sistem bolnav care iroseste mari fonduri publice. Comunelesarace s-au golit de locuitori plecati sa lucreze in strainatate. Acesti primari promit de zeci de ani o viata mai buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *