O autoutilitară parcată pe o stradă din municipiul Botoșani a fost distrusă de flăcări, în noaptea de marți spre miercuri. Alarma s-a dat puțin după ora 02:00.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns, mașina ardea ca o torță și exista pericolul de propagare a flăcărilor la un alt autoturism aflat în apropiere.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.